Testul de inteligenta

Este oare concludent un test de inteligenta inaintea unui interviu pentru un post nou? Si cum poti doar pe baza testului, sa accepti sau nu mai departe, o viitoare discutie cu un posibil angajat? Cumva angajatorii care impun astfel de teste, pierd sau castiga? Oare de unde stiu site-uri gen besjobs sau ejobs sa ofere solutii atat de sigure despre cum se compune un cv incat sa ajungi in top sau tot felul de tips despre cum sa faci fata cu succes intrebarilor cheie ale angajatorului? Evident, ultima mea intrebare este retorica. Ideea cu testul ma chinuie pentru ca mi se pare impersonala si imi aminteste de grilele formale din facultate care - cu timpul - devenisera o alta dovada a prezentei noastre fizice acolo si cam atat, sau  - mai rau! - de cele de la examenul pentru soferi (care m-au epuizat dupa repetate incercari esuate! :D)… Iar potentialul angajatul pierde sau castiga in acest caz? O analiza SWAT, va rog?

Fragment de dimineata

Azi am mers pe jos pana la metrou, pentru ca nu am mai mult de zece minute de facut si pentru ca oricum trebuia sa ma intalnesc cu o prietena. In intersectia de la Iancului sunt multe florarese, cu gheretele pline de buchete mirositoare, care in fiecare dimineata arunca apa pe picioarele trecatorilor pentru a racori trotuarul si a-si improspata marfa. In dreptul uneia dintre gherete ma aflam atunci cand cineva a exclamat destul de tare: “De la ce vine mirosul asta frumos?” si mi-a atras atentia. O femeie mica, cu o palarie alba pe cap, care se tinea de mana cu sotul ei ca in prima tinerete, se oprise mirata sa inspire praful subtil al crinilor albi si parfumul trandafirilor de toate culorile prinsi in buchete fistichii. Sotul - cu parul alb fluturand pe umeri si fata sifonata de atatea riduri - s-a oprit rabdator, explicand femeii ca: “Da, sunt florile, draga mea!”. A reusit pe nesimtite sa o indeparteze pe femeie, de florareasa cu multe fuste si cu multe idei bune despre cum se vinde, si punandu-se cu demnitate intre cele doua, a cumparat un boboc rosu de trandafir pe care l-a daruit apoi galant iubitei. Totul nu a durat mai mult de cateva minute, cat am asteptat la semafor. Ochiul verde al aparatului nu m-a lasat sa astept mai mult, dar uitandu-ma peste umar, i-am vazut cum au traversat si ei in cele din urma, tinandu-se tot de mana. Pentru o secunda am vazut zambetul ei larg catre lume si mana cu pete maronii care tinea strans bobocul de trandafir.

Pamuk

E la moda, a fost in Romania de curand si toata lumea s-a inghesuit sa obtina un autograf. Vedetele momentului s-au simtit obligate sa il citeasca si sa isi spuna parerea. Pentru mine, Pamuk “se numeste Rosu”, este frumos si sunt tare incantata ca il pot citi. M-am indragostit treptat pentru ca imi descopera o lume nici macar banuita, adanc inscrisa in harta sufletul meu. Am citit sau auzit undeva ca ceea ce ne atrage la o carte, este de fapt suma a ceea ce regasim din noi acolo si uneori, de cum se identifica viata noastra cu cele intamplate in poveste. Cartile care ne reprezinta, de obicei ne aleg pe noi si nu invers. Si chiar de n-ar fi asa, o carte frumoasa si bine scrisa e ca o plimbare la munte, pe creste, dupa multe zile la fel, tinutuit in scaunul de la birou. Pamuk rules! Enjoy!

Concertul Patrice

N-am apucat sa povestesc despre concertul Patrice! Nu ma duc la Metallica, la Szighet sau B’estfest, dar imi place Patrice si am fost pe Arenele Romane sa il vad, sa il aplaud si sa cant (in cazul meu: sa tip!) alaturi de alte sute ca mine (sau nu?!?). La “Done (where is love to be found)” alergam ca nebunii pe langa wc-uri, intreband pe gardieni de tigari. Blondul m-a luat de mijloc bucuros si ne-am invartit putin prin multime cand am auzit: “and you’re still goin’, goin’, goin’, goin’ on yeah”. Pana sa apara Patrice pe scena, am stat cuminti pe banci, discutand de planuri cu bebe mici si vancante in trei. Prietenii nostri au aceleasi vise, se iubesc mult si stiu ca o sa li se implineasca curand. Feeria nu a izbucnit de la primele acorduri, lumea nu era incalzita si nici macar nu umplea arena. Melodiile de pe albumul nou nu l-au ajutat foarte mult pe Patrice sa miste publicul din amorteala. De abia dupa “Soulstorm” si cand seara se agatase de copaci, am inceput sa plutim. Tricoul mi s-a lipit repede de spinarea uda, picioarele incaltate cu sandalele fistichii - de care sunt tare mandra! - mi s-au colorat in gri-murdar desenandu-mi o alta harta a venelor, iar berea a sarit cat-colo, uitata de toti. O femeie corpolenta urmata de un cameraman docil, s-a strecurat la un moment dat printre noi si s-a oprit in fata unei fete de langa mine, cu o bandana rosie pe cap si rochie inflorata, blocandu-mi putin izbucnirea de entuziasm. Blondul se agita in spatele meu si l-am vazut cum bucuros pierdea controlul lansandu-se in voia muzicii. Dupa “Bis!”, Patrice s-a mai oferit timp de aproape o ora. Multumim! A fost un concert frumos!

Oameni

Cunosc oameni care ma inspira. Imi plac cel mai mult cei care imi dau sentimentul ca : “Uite, se poate si asa!” despre lucruri pe care mi le doresc sau as vrea sa le am sau sa le pot face. Oamenii care se iubesc si isi afirma dragostea cu sinceritate, dragalasenie si intr-un mod asa copilaresc incat te fac sa iubesti iubirea si s-o (re)inchipui in chipul iubitului de langa tine - ii iubesc pentru darul lor. Oamenii care vorbesc frumos, liber si inteligent incat ai vrea sa ii ai tot timpul in jurul tau, sa fie prietenii tai cei mai buni iar prin oglindire sa fii si tu mai bun - ma fascineaza pentru tot ce nu sunt eu. Oamenii care iti sunt dati, fara ca nici macar tu sa nu stii de cand, de ce, de unde, oamenii pe care i-ai invatat pe de rost, dar tot timpul ii descoperi iar si iar, oamenii la care nu poti sa renunti caci sunt ca un viciu frumos, si oamenii cu care ai cele mai mari batalii din care niciodata nu iesi invingator - sunt prietenii mei. Oamenii ca mine si ca tine se intalnesc, vorbesc, se iubesc, se lupta, traiesc. Fara mine si fara tine n-ar mai fi intalnirea, vorba, iubirea, lupta, viata.

Aleator

Aleator: weekend-ul la Voineasa s-a petrecut intre masina, pe drum: pana in statiune, apoi pana la barajul Vidra si repede, la izvorul Lotrului, si restaurantele la care ne-am oprit: cafea, ciorba, Beck’s Lemon, omleta, si iar cafea. Seara nu a lipsit gratarul si mujdeiul blondului amestecat cu rosii coapte la foc mic (specialitate pentru care va ramane vesnic recunoscut printre ai nostri, cei cunoscatori si recunoscatori). Pana si la intoarcere am mai facut o oprire “La Papi” cu burtile fierbandu-ne dupa niste paste cu sos. Weekend linistit si culinar. Aleator: prietenii din Cluj la care am fost weekend-ul trecut au un labrador auriu, destept si rasfatat pe nume Cora (e fetita de fapt, iar numele a fost ales inainte de aparitia faimosului supermarket si nu are nici o legatura cu el!). Cora stie sa innoate si adora sa iti aduca mingea din apa, are memorie buna si intelege aproape tot ce ii spui, poate sa care o sticla de Coca-Cola de 2 litri de la magazinul din colt pana acasa, se faleste atunci cand se simte utila, e dragastoasa si cu temperament latin - sare pe tine, te ia in brate si te linge cand te astepti mai putin, iar cele 35 de kilograme ale ei sunt o desfatare… Aleator: am inceput “Portret in sepia” care e de fapt continuare la “Fiica norocului” de Isabele Allende. Aleator: am vazut aseara musicalul “Across the Universe” cu melodii din Beatles, Joe Cocker si nu numai. Un musical amuzant, romantic, dramatic, critic, din perioada hippy si a razboiului din Vietnam, cu secvente inspirate din “Pink Floyd” - filmul-opera. Enjoy!

Comunicare’n stuff

As vrea sa stau acum la buza stufului din Vama Veche si vantul sa imi adie prin plete, dar ma opreste un training de comunicare’n stuff unde deocamdata ne-am jucat “de-a calutii in galop”, “de-a telefonul fara fir” si “de-a prezinta-te intr-un minut”. Foooarte frumos si util! :) Am aflat de cei 5C din comunicare, despre teoria iceberg-ului, despre lumile imaginare ca bariera in comunicare, despre hartile personale si de faptul ca ne folosim de limbaj doar in procent de 7% atunci cand vorbim. Mi-am trecut cuminte pe foaie problema mea majora de comunicare (facea parte din task-uri, nu ca as fi obsedata de problemele mele!): trac-ul sau blocajul emotional si persoana principala fata de care mi se manifesta (tot task, da?!?): tata. Sper ca la finalul cursului sa capat cateva solutii… sau printr-o vraja, de fapt sa dispara problema in cauza. :| Acum mi-am dat seama ca ciorba de burta pe care o visam devorata in tacere, de mine la masa si de fata cu tata… s-a transformat in realitate, intr-o ciorba de pui pe care a mancat-o el in tacere si de fata cu mine… intre timp, eu incercand sa imi ascund intimidarea si tracul sub o ploaie de observatii banale si complet inutile. Atunci cand am obosit, nu m-a mai deranjat nici tacerea, nici ce povestea el si nici faptul ca nu puteam sa ii zic ce am pe suflet de atata timp. “Nu tu m-ai crescut!” si pe scurt, aici se afla radacina raului dintre noi. N-a fost corecta capitularea mea abrupta, dar a fost singura metoda salvatoare pentru mine atunci. Deci comunic prost! Si-apoi, vorbind de defecte in comunicare, mai am si ma pocnesc exact cand mi-e lumea mai draga si atunci cand chiar mi-ar placea sa am ce transmite pentru ca as avea si cui. Dar iata, ca: nu imi gasesc tonul potrivit al vocii, cuvintele imi zboara din cap mai repede decat TGV-urile pe sine (nu stiu de unde am scos comparatia asta oribila!) si sunt ori prea agitata, ori prea moale - oricum, nicicum bine si asa cum m-as vedea intr-o situatie imaginara ideala! Ar trebui sa exersez la oglinda, sa pronunt cuvintele pana la capat, cu gura plina si zambind, sa imi observ gesturile inconstiente pe care le fac atunci cand vorbesc, sa imi stapanesc ticurile verbale si sa ma folosesc mai mult de vocabular (ca doar nu degeaba am casa plina de carti! ). Astept cu interes sa vad ce alte “ar trebui” mai am de implinit in cursa alunecoasa a comunicarii si socializarii. Un om nou se infatiseaza dupa primul colt!

Reluare ###

Punct si de la capat. Dupa o perioada de “grele” incercari, tumult intelectual si diverse scurte si lungi calatorii, imi trag putin sufletul si reiau blogul. Mi-era dor si fiecare zi a mea se incheia cu regretul ca “Nici azi n-am scris nimic! ” Plus ca vraful de carti cumparate de la Bookfest (despre care n-am mai apucat sa spun cat de mult mi-a placut si m-a frustrat totodata, pentru ca sunt lacoma la carti si nu ma multumesc cu putin; am nimerit ziua ”Fara zahar” si ne-am hlizit (eu cu Larisu’ meu drag - sic!) de glumele si melodiile baietilor, apoi m-am “certat” cu prada mea grea pana acasa si tot as mai fi vrut! :P) ma asteapta mustrator. Mi-am facut “plinul” de Isabelle, am mai luat un Marquez (pentru colectie!), am gasit acolo ultimul Kundera, iar ca “noutati” - m-am “aruncat” la Vonnegut, Fowles, Steinbeck, Monica Lovinescu si Oscar Wilde (o biografie)… “Lumea lui Garp” am cumparat-o repede dupa ce imi facuse “pofta” terorista si ma chinui de atunci sa o incep, iar Pamuk sta la pagina 40 de vreo cateva saptamani. Vreau TIMP mai muuult! :D Aaa, si am vazut ca Rebecca Miller (fiica lui Henry Miller) are o carte publicata la editura Trei (pentru cunoscatori :P) ! Si tot la Bookfest, am vazut promotie la integrala ”In cautarea timpului pierdut” de la Corint. Foaarte frumoos!

Povestea cu Parisul o sa ramana neterminata asa cum sta bine tuturor lucrurilor frumoase si unice. Acolo m-am simtit cum ma simt aici de ceva timp incoace: pe fuga, cu prea multe de facut, de fiecare data altceva, incantator, dar obositor. Singurul regret: n-am ajuns la Versailles. Singura surpriza: mormantul lui Edith Piaf din Pere Lachaise. Despre Brugge insa as scrie acum! E un oras ca un basm din “O mie si una de nopti” (desi, deloc exotic)! Blondul l-a ales printre orasele in care ne-am muta la un moment dat, daca am pleca vreodata din tara. Anul trecut, a fost selectata Florenta, iar lista continua. :) In Brugge, ca biciclist esti “rege”! La fel e si in Amsterdam, cu diferenta ca in Brugge mai sunt si trotuare pentru pietoni! Am nimerit o perioada plina de concerte acolo: tobosari de parc, condusi de un negru melodios si dansator, rastafari in piata centrala si reggae pe scena, dansuri tribale si bere. Mii de feluri de bere in vitrine, la terase, pe iarba si pe strada. Chocolaterii pe toate drumurile si mai ieftine decat in Bruxelles. Canale ca in Venetia, dar fara mirosul puternic de acolo. Oameni ospitalieri desi cam putini pe strada (in afara de turisti). Autobuze cu trasee serpuitoare si zapacitoare, incat puteai sa dormi linistit o ora pana ajungeai la destinatie desi distanta de parcurs era mica sau puteai sa te ratacesti cu succes. Cladirile sunt vechi, colorate si te binedispun, podurile de sute de ani te asteapta oricand sa treci pe sub ele cu barca si sa le atingi curba, muzeul de ciocolata te imbie cu exponatele sale dulci, iar morile de vant de la margine sunt nota specifica a zonei - lucru care nu trebuie ratat de nimeni. E un oras in care sa te mai intorci, e un oras in care sa locuiesti si e un oras in care sa iti cresti linistit copii. De curand am vazut si un film cu imagini de acolo - se numeste “In Brugge” si joaca cu mult haz Colin Farell.

Despre Amsterdam o sa incerc sa nu spun foarte multe. Acolo fie te duci singur, fie te duci cu multi prieteni. Ca sa simti orasul trebuie: sa fumezi cel putin un joint, sa intri in muzeul sexului, sa locuiesti in Cartierul Rosu si sa te incapatanezi sa fii pieton. Ce m-a impresionat: “American Book Center” din Spui Market si muzeul Van Gogh. “American Book Centre” este o librarie impresionanta cu carti in limba engleza, in care as vrea sa locuiesc o vreme. Iar muzeul este ticsit de operele maestrului, plus operele catorva prieteni precum Gaugain si Toulouse-Lautrec. E un muzeu care isi merita banii. Casa Annei Frank era inconjurata de turisti doritori sa vada camera in care familia de evrei s-a ascuns de furia nazista, dar pretul de 7.5 euro mi s-a parut nejustificat de mare. Mai bine, cumperi jurnalul si il citesti in aceeasi bani. Gradina zoologica se pare ca este o adevarata aventura, animalele nefiind ingradite cu nimic, iar gradina botanica are niste sere impresionante, ca niste jungle, in care inca de la primul contact ti se inmoaie tricoul pe spate, dar merita. La “Madam Tussaud” n-am intrat, montati din tara ca nu se merita si ca e scump. Am preferat promenada pe strada de langa, unde se face shopping. :D Tot in Amsterdam am mancat cel mai bine mancare chinezeasca facuta pe loc, la wok - absolut, delicioasa!

In circuitul nostru, am ajuns si la mare - la Marea Nordului - in Oostende, un orasel-port aflat la un sfert de ora cu trenul de Brugge. Am aterizat in plin weekend de sarbatoare, cu bazar, concerte, si turisti cu duiumul. Vremea a tinut cu noi in ziua respectiva asa ca am putut sta linistiti pe plaja intinsa. Marea vikingilor ni s-a aratat plina de corabii cu vele si panze albe de parca neamul cel razboinic si praduitor ar fi asteptat clipa pentru atac. Vikingul meu blond a incercat sa dea piept cu apa, dar frigul i-a rapus repede elanul. Inainte de plecare, am stat la un concert “Follia”, am cumparat albumele, am luat autografe, am facut poze si ne-am bucurat sa auzim ca baietii au fost in Romania, la festival, la Targul-Mures si au o melodie inspirata din folclorul nostru. In mod cert, mi-ar placea sa locuiesc in Brugge, asa aproape de mare.

De atunci insa a trecut mult timp. In ordine cronologica, ultima noastra calatorie s-a intamplat weekendul trecut, la Cluj. Pentru mine a fost prima data cand am vazut orasul. Blondul mai fusese intr-o tabara prin imprejurimi. Ne-am revazut prietenii, ne-am plimbat prin vestita Gradina Botanica unde cel mai mult mi-au placut lotusii, am vizitat Muzeul Etnografic - o adevarata parada de obiceiuri, unelte, obiecte si porturi taranesti din zona Ardealului si nu numai, o frumoasa bucata de folclor si istorie -, am baut cafea Julius Meinl langa clopot, aproape de kilometrul zero, am intrat in Catedrala ortodoxa - una din putinele de acest gen pe care le-am vazut si care m-au impresionat atat (de data aceasta, Catedrala catolica nu mi s-a mai parut asa impunatoare, prin comparatie) si am fost la biliard in “Clujana” (vechea fabrica de incaltaminte din care doar un singur raion mai este functional). Mall-urile le-am ocolit intentionat. Iar a doua zi, am zburdat cu masina prin imprejurimi. Am ajuns la “Laguna Albastra” - o balta verzui-albastra, pierduta printre stufaris si mormane de argila, la marginea careia populatia de la oras, facea plaja si/sau gratare. Am facut si o oprire la o cabana dintre doua drumuri, pe langa Aghiresu, unde ospatarii erau extrem de obositi si zapaciti: de patru ori au venit sa ne serveasca mancare pe care nu o comandasem. Drumul nostru a continuat pana la barajul de la Belis - lacul de acumulare fiind frumos, mare si limpede, cu atmosfera senina. Locul mai este prevazut si cu cateva restaurante curatele, dar mai tot timpul ocupate si cu ospatari fara chef. Mai cinstit e sa te duci cu cortul, sa stai si o noapte si sa faci picnic pe insulita din mijlocul lacului. Pentru weekend la Cluj, WizzAir are oferte bune la bilete daca le cumperi din timp. Intarzierea este de maxim 30-50 de minute si se pare ca inevitabila! :D Zborul insa este frumos, scurt si sigur. La intoarcere am avut vreme buna si s-au vazut muntii.

Ciclul peregrinarilor, va urma.

Paris (#3) - jurnal de calatorie

Cred ca o sa ajungem sa plecam in urmatorul concediu inainte sa apuc sa termin povestea ultimei noastre excursii. Timpul a devenit un corset prea strans. Simt cum respiratia mi se accelereaza zi dupa zi in cursa timpului si parca tot in urma raman. Dar imi ofer un scurt ragaz, trag aer adanc in piept, inchid ochii si ma trezesc iar la Paris. Vad praful de pe aleea principala a gradinilor Tuileries in care ne-am inmuiat varfurile pantofilor inca din prima zi. Vad cheiul linistit al Senei care parca ne astepta de atata vreme sa il mangaiem cu pasii nostri. Vad cum ne tinem strans de mana si rememorez emotia vederii Turnului si apoi frica ce ma cuprinde cand liftul de sticla urca printre barele de metal, totul culminand cu entuziasmul meu descatusat - atunci cand de sus, vad orasul alb si perfect taiat de linii regulate cum ni se intinde cuminte la picioare. Il apar pe blond de curentul din varf cu esarfa mea noua si galbena luata din Bruxelles si radem impreuna de aerul arabesc pe care il capata astfel impodobit. Stam la cozi lungi pentru ultimul lift, si la urcare, si la coborare. O dupa-amiaza plina si frumoasa, dupa drumul naucitor cu Thalys-ul… Ma bucur ca un copil! Bucurestiul se afla la 1879 kilometri distanta. Iar noi sunteeeeeem in Paaaaaaaaaris!

  

In prima zi, am trecut in revista lucrurile mari si esentiale ale orasului. Am vazut Turnul Eiffel, Arcul de Triumf, Louvre, anticarii de pe cheiul Senei, ne-am plimbat pe Champs Elysees, am gustat din gofrele lor si am intrat in cateva magazine tipic frantuzesti (aici s-a enervat blondul pe metehnea femeilor de a nu se mai da iesite din magazin, cand nimeresc vreunul care le place!). Ne-am familiarizat repede cu reteaua lor complicata de metrou si am reusit sa ne descurcam perfect cu ajutorul hartii mici cat palma pe care ei o numesc “Paris au poche”.

 

• Intrarea in Turn, costa 7.4 euro pana la al doilea nivel si 12 euro - pana sus de tot. Cozile de la baza, pornind de la oricare dintre picioarele de metal, merg foarte repede. Doar in asteptarea unicului lift care te plimba intre etajul 2 si varf, te poti enerva putin. Iar daca nu iti trece repede, atunci e decizia ta sa cobori pe scari. Numai intre baza si cel de-al doilea etaj sunt 1060 de trepte.  De la cei 276 de metri inaltime ai ultimului nivel, se poate vedea panorama uimitoare a orasului, pe o intindere de 80 de kilometri.
• Taxa de intrare in Arcul de Triumf este de 9 euro. Sus, in Arc, pe langa privelistea asupra “Marei Axe”, te intampina si un mic muzeu despre istoria constructiei, cu informatii prezentate pe videomonitor. “Marea Axa” se intinde pe 8 kilometri, incepand cu Piramida de Sticla a Louvre-ului si terminand cu Marele Arc din La Defense.
• Pentru a circula in Paris cu autobuzul, metroul sau trenul, exista mai multe oferte si reduceri. Abonamentele “Paris-Visite” de o zi, de trei zile sau de cinci - pentru anumite zone (Parisul are 8 zone/sectoare in total) - sunt alegeri bune. Noi am avut “Paris-Visite” de 5 zile, pentru zonele 1,2,3 si ne-a costat 27.5 euro de persoana.

Bruxelles (#2) - jurnal de calatorie

Am neglijat mult jurnalul si simt cum imi pierd disciplina de a scrie. Prinsa in vartejul unor zile apasatoare de prea multe probleme si de caldura, n-am avut ragazul intoarcerii in mine iar amintirea vacantei se indeparteaza rapid. Toate lucrurile frumoase trebuie aparate cumva de uitare!

A doua zi petrecuta in Bruxelles, am dedicat-o in felul nostru, conceptului de “Europa unita” reprezentat de acest oras cu atata aplomb, la fiecare reuniune sau conferinta UE pe care o gazduieste. Zona cu Atonium-ul, parcul Mini-Europe, IMAX-ul, Planetarium si un mare stadion de fotbal, se afla in afara orasului. Pana acolo, metroul mai scoate si capul de sub pamant. Primul lucru care ti se infatiseaza este de departe atomul la scara imensa, cu steagul Belgiei pe bila cea mai de sus - in varf - construit de om pentru om, ca sa manance, sa viziteze si sa vada panorama orasului. N-am intrat in Atonium caci nu ne-a miscat destul de mult expozitia din anii ‘60-’70 anuntata.

 

Am preferat sa mergem la Planetarium in schimb. AIci blondul a tras un pui de somn de un sfert de ora, cantecul de leagan fiindu-i vocea monotona a celui care ne-a prezentat in flamanda toate stelele si planetele proiectate pe bolta cladirii. Pentru “show”-ul in franceza trebuia sa mai asteptam vreo doua ore asa ca n-am avut rabdare. N-am inteles decat numele planetelor care oricum se pronuntau aproape ca in orice alta limba iar in rest, m-am distrat cu sonoritatea ciudata a flamandei, si am incercat din rasputeri sa gasesc cuvinte asemanatoare cu engleza. Cei 3 euro platiti la intrare am fi putut insa sa-i folosim mai bine la o bere in curtea IMAX-ului unde se stransesera deja multi suporteri in culori alb-albastre - culorile Anderlecht-ului - si care asteptau rabdatori si pasnici inceperea meciului cu Gent, cu cei in culori mov. Asa am prins si un meci de cupa a Belgiei, am ascultat cantecele cu “Alez les bleus!” in marsul lor spre stadion si ne-am bucurat putin de atmosfera frumoasa. Blondul ar fi vrut sa aiba bilete la meci in acea zi dar timpul era scurt si de aceea cu atat mai pretios pentru noi.

 

Pentru 12.4 euro, parcul Mini-Europe este un loc frumos unde am vazut multi parinti cu copiii de mana, veniti special ca sa le arate piticilor minunile continentului pe care s-au nascut, dar unde deopotriva si turistii adulti se lasau fascinati de atractiile bine-stiute si asa bine redate in miniatura. Oricine putea sa ia de mot Turnul Eiffel, in timp ce chiar langa bocancul sau, alerga Thalys-ul pe sine. Intr-o invalmaseala calculata dar fermecatoare, vietuiesc acolo Turnul din Pisa si Sacre-Couer, morile de vant ale Olandei si corida spaniola, canalele venetiene alaturi de Big Ben-ul londonez, si atatea altele. In dreptul fiecarei tari, exista o placuta cu numele, si cateva date statistice despre tara in cauza. Un buton verde odata apasat porneste caseta cu imnul national corespunzator. Totul este aranjat si gandit cu parcimonie. Sunt numai tarile membre UE. Dupa ce vizitezi intreg parcul, organizatorii te invita intr-o incapere a globalizarii, unde in nenumarate limbi ale Europei ti se spune ”Bun venit!” si unde diverse quiz-uri iti testeaza cunostintele despre batranul continent. Totul este bine pus la punct si te convinge ca e bine sa fii “Proud to be European!”.

    

Din parc, in alt parc! Dupa o scurta calatorie de 1.5 euro cu metroul, am ajuns in parcul national al Bruxelles-ului, pe care l-am nimerit in plina efervescenta, mustind de cantece si voie buna. Ce ne-a placut cel mai mult a fost trupa de tobosari in tricouri rosii, care manuia cu mult haz si ritm, toate gama de instrumente de percutie imaginata vreodata. Aproape 20 de femei si barbati, tineri si batrani, negri si albi, intr-un acord perfect cu muzica si armonia lor interioara faceau cea mai mare galagie din tot parcul, se distrau si dansau cu bucurie nestapanita, si erau cei mai aplaudati si ascultati de toata lumea.

 

Ziua s-a incheiat cu plimbari pe stradutele din centru. L-am vazut pe “Manneken-Pis” - pisaciosul ce sta drept  mandru simbol al orasului (mult mai mic in realitate decat ne asteptam!), am mancat la greci cate o “pita Gyros” (buuun!), ne-am plimbat prin gradina botanica, am vazut teatrul roial (de la Monnaie) pus cumva brutal langa o cladire de sticla si metal daruita orasului de catre Comisia Europeana, ne-am oprit iar la chocolateria din galeriile de cumparaturi (de care ne indragostisem asa iremediabil inca din prima zi!), am trecut din nou pe langa marea catedrala St. Michel, ne-am oprit in Grote Markt sa ne savuram dulciurile la adapostul cladirlor mari si bune, iar la sfarsitul acelei zile… stiu ca am cazut lati in pat, visand cetati albe in batai de toba.

           

Bruxelles (#1) - jurnal de calatorie

Pentru ca se intampla sa fac parte din randul ”duduitelor romantice cu fior literar” - asa cum le numeste Geambasu in GSP, pe toate tinerele patriei care au blog - si pentru ca se mai intampla ca zilele acestea sa fiu intr-un mare acord cu citatul Smillei din header: “I write my diares to remember my memories”, o sa incep aici, de fata, un scurt jurnal de calatorie. Si ma grabesc sa il deschid din seara aceasta cu prima noastra oprire - Bruxelles, ca sa nu las sa treaca prea multe zile pe langa mine iar amintirea calatoriei sa se estompeze prea mult. Si la fel ca in toate datile trecute, si concediul acesta a fost asteptat cu disperare ca un tarm linistit la care nu mai ajungeam odata, si la fel de greu cum s-a ivit privirii noastre lacome, la fel de repede s-a si scurs printre degetele hapsane ale timpului. Dar destul cu poezia, sa trecem la lucruri serioase! Blondul mi-a schitat deja un plan, a punctat cu pixul pe foaie ce isi doreste sa fie mentionat in jurnal si astfel, tot ce va fi legat aici de preturi, distante, nume de locuri, strazi, mijloace de transport sa stiti ca este exclusiv contributia lui. Pozele au fost alese de comun acord.

Pana la urma am avut un mare noroc cu anularea zborului de Bruxelles de la myair! Cu wizz am zburat fara probleme, fara intarzieri, fara emotii, fara urechi infundate (de fapt aici dropsurile si-au spus cuvantul!), fara goluri in stomac (runda asta!). N-are rost sa mentionez ca am mers pana foarte aproape de Otopeni in ziua plecarii ca sa ne dam seama intr-un final apoteotic (sic!), ca avem de luat avionul de pe aeroportul Aurel Vlaicu de fapt… si astfel din cauza zapacelii noastre (bani schimbati cu o noapte inainte - bine ca exista exchange non-stop!; bagaje facute tot atunci, in graba; somn putin si agitat) puteam rata intreaga excursie… In toata goana asta, a dibuitului aeroportului corect (de parca ne aflam la un concurs televizat de aventuri), am avut totusi timp sa ne miram cum a ajuns autogara Aurel Vlaicu sa fie aeroport. Intrebarea asta mi-a rasarit in minte si la intoarcere cand asteptam bagajele sa ruleze pe banda lunga de numai trei metri - pentru toti cei 200 de pasageri. N-am gasit un raspuns adecvat, dar pot mima atitudinea: “Bine ca il avem si p-asta, d-lor!”

In Bruxelles-Charleroi insa, un alt tip de aeroport ti se arata. Este doar o aripa noua, construita oarecum in graba si menita sa acopere modernizarile sau reparatiile (n-am inteles exact!) ce au loc cu cladirea veche. De aici, cu doar 13 euro de persoana, poti sa iei un autobuz care parcurge in 45 de minute distanta dintre aeroport si gara centrala a orasului (Bruxelles-Midi/Zuid). Sunt la mijloc aproximativ 40 de kilometri. Daca iti cumperi un bilet dus-intors pe acest autobuz, platesti doar 22 de euro in loc de 26. Bineinteles, exista intotdeauna si varianta taxiului care - cu ceasul pus! - face in jur de 90 de euro. Harti turistice ale orasului se gasesc gratis la orice chiosc informativ din aeroport sau din gara. Hartile te ajuta mult pentru ca in ele apar evidentiate clar toate atractiile orasului si astfel poti sa iti faci un plan de bataie cu ce ai de vizitat in functie de timp. Buuun! Dar sa nu devin foarte didactica!… Sa mai vorbesc si despre ploaie de exemplu sau despre soarele Senegalului. Ei bine, am nimerit o zi belgiana ploioasa, ne-am facut cativa nervi pana am ajuns la hotel si cat ne-am invartit prin gara (am nimerit si zi de weekend!). Dar odata ajunsi la hotel, instalati in camera frumoasa si curata, parca viata a inceput sa ne zambeasca din nou, printre stropii care bateau in geam. Romanii sunt imprastiati peste tot, in lumea asta mare, asa ca nu ne-am mirat prea mult, cand la receptia hotelului, ni s-a raspuns la intrebari direct in romaneste. Pe modelul romanilor, cred ca s-au mulat si negrii (asa mi se pare mie ”political correct” sa-i numesc!). In partea asta de lume, sunt nenumarati si… cat am stat printre ei, mi-au devenit simpatici. Prima masa in oras s-a nimerit sa o luam sub soarele Senegalului (asa se numea restaurantul!), unde iti umpleai farfuria de cate ori doreai cu specialitatile zonei: orez cu bob lung amestecat vrajitoreste cu tot felul de legume si sosuri, mici placintele cu spanac, paste invartite si colorate de condimente. Cu burta pusa la cale, am pornit la drum, aparati de umbrele.

Centrul orasului este format de o piata dreptunghiulara capitonata cu claridiri aurite, construite in stil vechi, si dominata de Palatul Regal. Forfota mare, turisti multi, magazine cu dantelarii, chocolaterii care te imbiau la fiecare pas, cu mirosul puternic al bomboanelor de casa, blitz-uri peste tot, galerii de cumparaturi si case cu souveniruri la fiecare colt.

 

Daca te departai de aglomeratia din piata, te trezeai deja ca esti in alt oras: multa liniste, strazi aproape pustii la ora de seara, magazine si terase inchise. Doar anumite stradute erau ticsite de homosexualii si travestitii care isi celebrau orientarea prin concerte galagioase si dansuri in aer liber. Foarte degajati, cu berea in mana, cu baloane in culorile GayFEST agatate de gat, ii vedeai plimbandu-se printre turisti sau in baruri, in cautarea perechii.

Prima noastra zi in capitala Belgiei, s-a scurs intre deliciile din ciocolata, culorilei GayFest-ului si mirosurile mancarurilor de care erau pline stradutele cu restaurante specifice: italienesti, chinezesti si grecesti. Am adormit visand dantelarii fine si ciocolata alba.

Ultima obsesie si o multime de carti

Ultima obsesie - in afara de shopping (caci nu, inca nu mi-a trecut!) - este Isabel Allende pentru ca e femeie, e desteapta si scrie carti frumoase.  Iar saptamana aceasta tocmai se intampla sa avem Bookfest 2008 asa ca astept cu nerabdare maine seara sa imi umplu desaga cu carti. Ne vedem printre standuri!

Back on track

Caldura Bucurestiului care mi-a biciuit fata inca de la intrarea in tara, a fost intr-un fel premonitorie pentru zilele de munca ce au urmat weekendului. Bineinteles ca nu ma asteptam sa primesc flori si aplauze pentru ca m-am intors din concediu, dar atmosfera din birou prea mi s-a parut inacrita de la inceput. Acum ma afund in aceasta inacreala si ma sufoc… e clar ca trebuie sa schimb ceva! Asa ca daca stiti vreun post liber de maturator, va rog sa ma anuntati. Pe seara povestim din vacanta! Stay tuned!

O mica pauzaaa :)

Pana dupa ziua prichindeilor sau - pentru cine apreciaza! - pana dupa ziua marelui (V)COT, iac-ul n-o sa mai zica nimic pe blog caci pentru iac incepe vacanta de vara mai devreme decat in mod normal. Promitem insa o revenire spectaculoasa (pana si blondul a zis ca o sa ne scrie un articol - unul bine impanat cu lucruri practice de calatorie prin tari straine!) si poze multeeeee.

A bientot, cher amis! :*

No Reservations

Este un film romantic clasic. Ea este o tipa frumoasa dar singura, care isi inchipuie ca detine controlul asupra vietii ei numai daca ii reuseste ciorba de la masa de pranz sau daca la finalul zilei, orneaza perfect o farfurie cu homar si sos de sofran (secretul ei!). Pana si terapeutului - la care se duce sa isi rezolve diversele si complicatele probleme emotionale - incepe sa ii gateasca pana uita de tot de terapie… In momentele cheie ale filmului, o vezi numai aplecata deasupra farfuriilor albe, patrate (forma la moda!), decorandu-le minutios. Pana si atunci cand nenorocirea se abate asupra ei, eroina nu se lasa dusa din bucatarie. Dar odata cu aparitia lui, vine si soarele pe strada ei. El este tot bucatar, tot frumos, doar ca mult mai relaxat decat ea si mai putin maniac: fredoneaza arii de opereta italiana, e innebunit dupa pizza si paste (buuun!), stie sa distreze copii si in plus, e fermecator. El ii da viata peste cap. El o ajuta intr-un moment de criza. El descopera fetita din ea. Si tot el (chipurile!) vrea sa ii ia slujba. Razboi! Pricina de despartire! O scurta confruntare are loc, cateva zile stau separati apoi ea isi da seama ca n-a fost vina lui, se intoarce, iar el o primeste cu tot cu sosul ei de sofran inapoi. Si… traiesc fericiti pana la adanci batraneti! Deci , da! Un film romatic clasic. Enjoy!